vineri, 14 ianuarie 2011

Esenţă de pufulete...

          M-am schimbat oare, sau aşa am fost mereu.... acum gîndesc aşa fiindcă sunt singură, sau sunt singură că sunt sigură de...ce,ce?! Ce vreau defapt, nici eu nu ştiu, cine îmi e aproape habar nu am, dar ştiu că zîmbetul meu ascunde multe, privirea vede dincolo de aparenţe, inima pulsează nebuneşte că face parte din mine.
Meditez vorbind cu mine şi încep să joc leapşa cu...cu mine, eu sunt...cine sunt pentru mulţi, nimeni, pentru mine-s eu ca o carte deschisă pe care nu o citeşte nimeni, pentru că nu are un motiv, deci trebuie să avem motive bine puse la punct sau o copertă gen pornache,păi aia ar fi o carte care s-ar intitula eu?! Nu, niciodata, aia ar fi coperta pentru cei care au mintea între picioare...deci coperta cum ar trebui să fie gen eu ştii adică un pufulete cu durere de cap...unul care se chinuie rău,concetrîndu-se,normal,vrînd să scape într-o mare de idei proprii, sau să scape din esenţa mama măsii...esenţă de adoleşcentă, sau mai exact specific mie, am zis că sunt diferită referindu-mă la modul de a trăi şi de a fi şi în cîteva privinţe cînd vine vorba de a te gîndi, dar defapt ne leagă neştiinţa, nu viciile, ele sunt numite astfel pentru că oamenii duc la numirea acestora "vicii" dar numai oamenii o fac, deci e specific omenesc, nu e specific liceenilor, nu-i aşa?(Dacă tot veni vorba apropo extratereştrii, au vicii? aşa ca chestie...).
Ce şi cum alegem să fim? Am putea fi în acelaşi timp sinceri,dar nesimţiţi, linguşitori,dar mincinoşi, iubitori,dar posesivi...dar pot fi şi invers grupurile de cuvinte, depinde pe ce pui accentul, deci poate fi o persoană cu două caracteristici, sau o persoană în care se situează două feţe cu cîte o caracteristică...dificil clişeu.

2 comentarii: