Am chef de scris, dar nu prea. Am o mie de idei, dar nu ştiu cu ce să încep, ceva care să nu fie banal ca: a fost o zi frumoasă..aşa şi, cui îi pasă? Lăsîndu-mă dusă de val mă întreb chiar cui îi pasă ce am facut azi? Ăăă...n-am idee...aş putea să încep povestind ochii ce i-am văzut, care m-au văzut dar nu prea...chefu ăsta care este el dar lipseşte cu desavîrşire îmi spune că ar merge de-o conversaţie, la ora asta nu am intimitate fiindcă telefonul meu e violat, dar continuă să îmi facă cu ochiul, defapt cu ochii unora ba căprui foarte puţin trecuţi, ba albaştrii, mda alţii mai zic că-s verzi, cred că verde e iarba pe care o fumează de kent dela subţire.
Cine-s io bre ştii? Că tot îmi zici să tac în alfabetul muţilor cînd suntem în tramvai, dacă aşa rîd eu cînd sunt cu cei apropiaţi cei, nu vreau să rîd discret că nu-s mimoză, asta-s, te miră da că nu mă ştii deaia. Vezi că ascult muzică de dimineaţă pînă seara, mama m-a facut probabil injurînd în mod ritmic pe tata cî era în cursă. Vezi că tac în bancă asta pentru că am mai zis ochii zic mai multe...Şi ce par,nu ştiu ce par, eu ştiu că-s eu şi asta e important, mă ştiu.
Codiţe şi îmbrăcată în roz, dar ar merge bine şi lingînd o acadea şi pe meloadia Alexandrei Stan, o imaginaţie bogată ar spune piticu, dar acum nu visez doar afirm că e aiurea cu coade acuşica, mda gusturile nu se discută cică, nu înteleg ce e plăcut în stilu lu Barbie, beaaaac idioţenie şi totuşi, de ce nu am nici o prietenă blondă la culoarea părului e o enigmă pentru mine. Ce tot atîta discuţie despre mimoze,fete micuţe şi prostuţe care rîd din orice,eu măcar rîd din cauza neuronului oglindă care,idiotu, se declanşează cînd nu trebuie, ni ni ni, bicis.
Mda continui prin continuarea continuă care va continua imediat prin a spune că mai am chef de multe lucruri, dar am chestii de zis şi nu ştiu cum, dar chiar eu care zic cam direct ce am de zis, asta e...o cafea caldă şi un zîmbet rece prin bruma asta care ne uneşte privirile care nu se văd, printr-un fum învizibil,ciudat, nici păla nu-l vezi. Ne înghiaţă nasurile prin locuri diferite, neştiind ce gînduri mari am pentru mine, care-s dar defapt nu-s, care defapt gîndurile mele nu-s doar pentru mine-s pentru toţi, ajungînd la capitolul eu şi restul lumii care nu mă cunoaşte, da di ce? pentru că nu am dat voie pentru asta, toţi mă ştiu ca aia care rîde mereu şi face tîmpenii pe care nu le înteleg.
Eu-s eu, dar vreau să fiu mai mult decît eu încercînd să mă autocunosc, cunoscînd gîndiri, dîndu-mi seama că iubesc gîndirile, mă fascinează, şi îmi hrăneşte curiozitatea. Îmi place să îi citesc gîndurile, încerînd să mă cunosc pe mine de fapt, cumva eşti şi gîndurile pe care le citeşti, eşti cumva şi ceea ce admiri şi ce placi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu